sâmbătă, 20 august 2011

Scopul si misiunea centrului


        Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională "Lucie Lecomte", din subordinea DGASPC Botoşani, situat în municipiul Botoşani, str. I.C. Bratianu, nr.59bis, judetul Botoşani, înfiinţat în octombrie 2010, oferă servicii sociale unui numar de 30 de persoane adulte cu disabilităţi.

Scopul înfiinţării acestui centru este acordarea unei măsuri de protecţie persoanelor încadrate într-un grad de handicap cărora nu li se poate asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.
 Are ca obiectiv, acordarea de servicii de specialitate, respectiv:

-          găzduire
-          îngrijire personală
-          recuperare
-          integrare/reintegrare socială

Descrierea activităţii
Asistenţa socială se acordă la cererea persoanei adulte cu handicap interesate, a reprezentanţilor legali ai acesteia, a instanţei judecătoreşti, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliţiei, a unităţilor de cult recunoscute în România sau a organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor adulte cu handicap.
Admiterea în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Lucie Lecomte” Botoşani se face pe baza unei cereri şi a unui dosar al solicitantului/solicitantei. Aceste documente se depun şi se înregistrează la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. Decizia de instituţionalizare aparţine Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. O echipă multidisciplinară (asistent social, psiholog, medic) evaluează situaţia din punct de vedere psiho-socio-familial, în urma căreia se recomandă Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap măsura de protecţie, respectiv admiterea în centrul rezidenţial. Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap  transmite hotărârea privind măsura de protecţie stabilită solicitantului/solicitantei, acesta/aceasta urmând să se prezinte la centrul rezidenţial cu dată menţionată în hotărâre.
Dosarul de instituţionalizare trebuie să cuprindă următoarele acte:
·         cerere de instituţionalizare adresată directorului DGASPC Botoşani, în care se evidenţiază problemele de sănătate ale persoanei ce urmează a fi internată cât  şi motivele pentru care nu mai poate fi menţinută momentan în familie;
·         copie de pe actele de identitate;
·         certificatul de naştere, de căsătorie sau de deces al aparţinătorului;
·         copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap;
·         adeverinţă de venit;
·         documente doveditoare a situaţiei locative;
·         ultimul talon de pensie, dacă este cazul;
·         raportul de anchetă socială;
·         investigaţii paraclinice;
·         dovada eliberată de serviciul specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îţi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, prin care se atestă că acesteia nu i s-au putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate;
·         hotărârea de instituţionalizare emisă de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Botoşani.


Selecţia beneficiarilor
Accesul unei persoane adulte cu handicap într-un centru rezidenţial se face avându-se in vedere următoarele criterii de prioritate:
·         necesită îngrijire medicală permanentă care nu poate fi asigurată la domiciliu;
·         nu se poate gospodări singură;
·         este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor de familie;
·         nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii sau acestea sunt insuficiente pentru asigurarea unui trai decent în comunitate.

Dorina Prisacariu
Şef Centru