joi, 22 decembrie 2011

Cadouri muzicale pentru persoanele cu dizabilitati din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala „Lucie Lecomte”

             În acest an, Moş Crăciun a ajuns şi la noi, cum altfel decât pe acordurile muzicale a unor  copii minunaţi. Astfel cu această ocazie am invitat în centru pe membrii Grupului Melody coordonati de domnul profesor Paul Mihai Ciprian, care au prezentat ieri un spectacol de colinde si cantece de iarna. Printre aceştia s-au numărat Mihăiţă Enache şi Codruţa Barariu, cunoscuţi atât pe scenele botoşănene, cât şi pe cele naţionale şi internaţionale. 
„Suntem aici, in mijlocul dvs., membrii grupului «Melody» de la Asociatia Culturala Arlechin Botosani pentru a va aduce un strop din Magia Sarbatorilor de Iarna”, a spus Paul Mihai Ciprian. 









În încheiere , beneficiarii au facut şi ei un mic cadou artistic, prezentând la rândul lor urări de mulţumire şi câteva colinde cântate din sufletul lor celor prezenţi.


După plecarea copiilor urma să fiu eu cea colindată de către beneficiari pentru a le bucura şi eu sufletele lor de copil. Dar până una alta , eu am fost cea surprinsă de către colegi, primind în dar de Moş Crăciun o mogâldeaţă de puf alb. (e nevoie să vă împărtăşesc toată surpriza???)


       În sfârşit, după ce mi-au trecut emoţiile, am fost şi eu colindată. Dragii de ei abia aşteptau......să le dau cadourile. Ce credeaţi? Că aşteptau să mă colinde?:) 






          E nevoie să vă mai spun ce zi emoţionantă şi minunată a fost???
         Cred că nu e nevoie, după ce aţi surprins bucuria şi emoţia pe feţele lor scăldate în lumină.


Şef centru,
Dorina Prisacariu

P/S Mulţumesc pe această cale sponsorilor S.C.OVISIM IMPEX S.R.L. şi S.C. C&A S.R.L. pentru sprijinul lor minunat.


marți, 20 decembrie 2011

Cu colindul la Colegiul Naţional A.T.Laurian

             Pentru că deja devine o tradiţie, beneficiarii centrului au fost invitaţi de către dra profesor Alecsa Elena la Serbarea de Craciun la Colegiul National "A.T Laurian" .

         Au luat parte clasele a IX -a D ,a IX-a J ,a X-a C si a XI-a F si Seminarul Teologic "Sf. Gheorghe" Botosani. Profesori : Coca Dorica , Elena Alecsa , Constantin Manolache si Dana Cardas.
         Beneficiarii s-au alaturat celorlalti elevi, prin colindele lor aratând cum Mantuitorul se naşte în sufletul fiecăruia, indiferent de etnie, cult, profesie, statut sau sănătate fizică sau mintală.







sâmbătă, 10 decembrie 2011

Festivalul de Colinde şi Datini Ortodoxe TREC MAGII PRIN VATRA MOLDOVEI Dorohoi, Ediţia I, 10 Dec. 2011


          Asociaţia IHTIS România, fondată de şi pentru persoanele cu dizabilităţi fizice, a organizat în data de 10 decembrie 2011, Festivalul de colinde "Trec magii prin vatra Moldovei", susţinut de copii şi tineri cu şi fără dizabilităţi fizice din diferite zone ale Moldovei, precum Iaşi, Botoşani, Suceava, Gura Humorului. Festivalul reprezintă cel de-al treilea eveniment public din cadrul Proiectului "Ce pot face eu pentru comunitate". Obiectivul evenimentului a fost acela de a crea un cadru în care tinerii cu şi fără dizabilităţi să ilustreze imaginea unei societăţi incluzive, în care pot convieţui şi împărtăşi pasiuni comune. Gazda evenimentului va fi Mihaela Mihăescu, preşedintele asociaţiei.
         La acest festival de colinde a participat şi Mărioara Borcan, beneficiară în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională "Lucie Lecomte" Botoşani cu colinda "Galbena gutuie" şi o colindă psaltică.



joi, 8 decembrie 2011

A venit Mos Nicolae si la noi!!!

Mos Nicolae nu aduce daruri doar la cei mici, ci el vine cu daruri pentru oricine se bucură de copilul interior din fiecare. El nu i-a uitat nici pe beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala si le-a facut o mare bucurie cu ajutorul elevilor. Cu ocazia zilei Sfântului Nicolae, o parte din elevii Şcolii nr.6, sub îndrumarea profesoarei lor de religie, Cristina Andrieş au venit încărcaţi cu cadouri pentru beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională . Persoanele cu dizabilităţi au rămas plăcut impresionate de cadourile pe care le-au primit, oferindu-le elevilor la rândul lor un scurt moment muzical.







Cu acest prilej, copiii au făcut cunoştinţă cu beneficiarii si au putut aprecia produsele realizate de către ei, expuse pe holul centrului. 



miercuri, 7 decembrie 2011

Ziua Internationala a persoanelor cu dizabilitati


Această zi a fost sărbătorită şi la noi, ocazie cu care am deschis o Expoziţie cu pictură, artă meşteşugărească şi produse artizanale, realizate de către persoanele cu dizabilităţi din cadrul centrului. Prin această expoziţie se urmăreşte conştientizarea de către toţi  a faptului că handicapul nu este o limitare a fiinţei umane şi faptul că persoanele cu handicap reprezintă pentru societate o resursă insuficient pusă în valoare în momentul de faţă. 
Evenimentul  a debutat cu un program artistic realizat prin participarea unor invitaţi speciali, respectiv Taraful „Entuziaştii” al Filialei Nevăzătorilor Botoşani,   Grupul „Cheia Sol”, Codruţa Barariu, Raluca Balan şi Mihăiţă Enache.



Cuvant de deschidere si Taraful "Entuziaştii"
                                           
                                           
                                                                   Marioara Borcan


                                                                     Raluca Balan
Mihaita Enache
                                           
                                                                  Codruţa Barariu
Grupul Cheia Sol

                                           
Grupul Cheia Sol


Dans si voie buna cu beneficiarii si personalul C.I.T.O. Botoşani


Mihăiţă Enache

Larisa Onciu - Taraful Entuziaştii

Mărioara Borcan


Oana Tăbultoc


Cheia Sol Frăsinescu Ioana



Codruta Barariu

http://www.youtube.com/watch?v=vhfRoxZeN_A&feature=player_embedded

http://botosaninews.ro/79343/social/ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-marcata-la-cito/

http://www.4botosani.ro/spectacol-ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-cito/

http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Ultima%20ora/2011-12-03/Manifestari%20emotionante%20de%20Ziua%20Internationala%20a%20Persoanelor%20cu%20Dizabilitati%3C/iframe%3E.html

http://ziarulbuzz.blogspot.com/2011/12/interviuri-cu-ocazia-zilei.html
http://www.youtube.com/watch?v=rHYa5zcTPXk

sâmbătă, 24 septembrie 2011

We did it

         We did it.... 13 beneficiari din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională "Lucie Lecomte" Botoşani, voluntari în proiectul "Let"s do it România", s-au trezit dis de dimineaţă şi împreună cu doamna Gafiţanu Luminiţa s-au alăturat celorlalţi voluntari în strângerea gunoaielor din zona Lebăda. Dacă unii încă mai cred că numărul "13" este un număr cu ghinion, eu aş spune că de acestă dată numărul 13 a arătat lumii că este un număr norocos.
          Toţi cu zâmbetul pe faţă au pornit la drum, să arate lumii că sunt la fel ca toţi ceilalţi şi că pot contribui la acest proiect de implicare socială. Echipaţi cu saci şi mănuşi s-au apucat de strâns gunoaie, singura lor motivaţie fiind curăţenia din zona. Dar cred că şi apartenenţa la un grup şi faptul că se făceau utili, le-a insuflat mai mult curaj şi voie bună. Ce să mai spun de faptul că alături de ei au participat la curăţenie şi o parte din oficialităţile oraşului, respectiv domnul primar Cătălin Flutur, domnul viceprimar Cătălin Alexa şi alţii, fapt ce a contribuit la importanţa a ceea ce făceau ei. Întrebaţi de un reporter prezent la faţa locului, au spus că vor participa şi la anul, iar eu sunt sigură că o vor face.......fiindcă sunt minunaţi.
          Mulţumim întregii echipe Let's do it România pentru faptul că au avut încredere în noi şi a oferit ocazia celor 13 să demonstreze că sunt oameni la fel ca noi (şi cum spuneam într-un articol anterior, sunt perfecţi în imperfecţiunea lor).
          Acum voi lasa ca pozele să vorbească de la sine.

























Poveşti asemănătoare veţi mai găsi şi pe: http://blog.letsdoitromania.ro/noutati/we-did-it-peste-10-000-de-voluntari-au-strans-gunoaie-sambata-la-boto%C8%99ani/
http://www.4botosani.ro/we-did-it-romaniawe-did-it-botosani-trupa-glamour/

FELICITĂRI TUTUROR PARTICIPANŢILOR

Dorina Prisacariu,
Şef centru