sâmbătă, 24 septembrie 2011

We did it

         We did it.... 13 beneficiari din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională "Lucie Lecomte" Botoşani, voluntari în proiectul "Let"s do it România", s-au trezit dis de dimineaţă şi împreună cu doamna Gafiţanu Luminiţa s-au alăturat celorlalţi voluntari în strângerea gunoaielor din zona Lebăda. Dacă unii încă mai cred că numărul "13" este un număr cu ghinion, eu aş spune că de acestă dată numărul 13 a arătat lumii că este un număr norocos.
          Toţi cu zâmbetul pe faţă au pornit la drum, să arate lumii că sunt la fel ca toţi ceilalţi şi că pot contribui la acest proiect de implicare socială. Echipaţi cu saci şi mănuşi s-au apucat de strâns gunoaie, singura lor motivaţie fiind curăţenia din zona. Dar cred că şi apartenenţa la un grup şi faptul că se făceau utili, le-a insuflat mai mult curaj şi voie bună. Ce să mai spun de faptul că alături de ei au participat la curăţenie şi o parte din oficialităţile oraşului, respectiv domnul primar Cătălin Flutur, domnul viceprimar Cătălin Alexa şi alţii, fapt ce a contribuit la importanţa a ceea ce făceau ei. Întrebaţi de un reporter prezent la faţa locului, au spus că vor participa şi la anul, iar eu sunt sigură că o vor face.......fiindcă sunt minunaţi.
          Mulţumim întregii echipe Let's do it România pentru faptul că au avut încredere în noi şi a oferit ocazia celor 13 să demonstreze că sunt oameni la fel ca noi (şi cum spuneam într-un articol anterior, sunt perfecţi în imperfecţiunea lor).
          Acum voi lasa ca pozele să vorbească de la sine.

























Poveşti asemănătoare veţi mai găsi şi pe: http://blog.letsdoitromania.ro/noutati/we-did-it-peste-10-000-de-voluntari-au-strans-gunoaie-sambata-la-boto%C8%99ani/
http://www.4botosani.ro/we-did-it-romaniawe-did-it-botosani-trupa-glamour/

FELICITĂRI TUTUROR PARTICIPANŢILOR

Dorina Prisacariu,
Şef centru

2 comentarii:

  1. Sunt aproape zi de zi alaturi de acesti tineri minunati.Felicitari pentru tot ceea ce reusesc sa faca !

    RăspundețiȘtergere