miercuri, 7 decembrie 2011

Ziua Internationala a persoanelor cu dizabilitati


Această zi a fost sărbătorită şi la noi, ocazie cu care am deschis o Expoziţie cu pictură, artă meşteşugărească şi produse artizanale, realizate de către persoanele cu dizabilităţi din cadrul centrului. Prin această expoziţie se urmăreşte conştientizarea de către toţi  a faptului că handicapul nu este o limitare a fiinţei umane şi faptul că persoanele cu handicap reprezintă pentru societate o resursă insuficient pusă în valoare în momentul de faţă. 
Evenimentul  a debutat cu un program artistic realizat prin participarea unor invitaţi speciali, respectiv Taraful „Entuziaştii” al Filialei Nevăzătorilor Botoşani,   Grupul „Cheia Sol”, Codruţa Barariu, Raluca Balan şi Mihăiţă Enache.



Cuvant de deschidere si Taraful "Entuziaştii"
                                           
                                           
                                                                   Marioara Borcan


                                                                     Raluca Balan
Mihaita Enache
                                           
                                                                  Codruţa Barariu
Grupul Cheia Sol

                                           
Grupul Cheia Sol


Dans si voie buna cu beneficiarii si personalul C.I.T.O. Botoşani


Mihăiţă Enache

Larisa Onciu - Taraful Entuziaştii

Mărioara Borcan


Oana Tăbultoc


Cheia Sol Frăsinescu Ioana



Codruta Barariu

http://www.youtube.com/watch?v=vhfRoxZeN_A&feature=player_embedded

http://botosaninews.ro/79343/social/ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-marcata-la-cito/

http://www.4botosani.ro/spectacol-ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-cito/

http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Ultima%20ora/2011-12-03/Manifestari%20emotionante%20de%20Ziua%20Internationala%20a%20Persoanelor%20cu%20Dizabilitati%3C/iframe%3E.html

http://ziarulbuzz.blogspot.com/2011/12/interviuri-cu-ocazia-zilei.html
http://www.youtube.com/watch?v=rHYa5zcTPXk

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu